MARIA SALCĂ

Artistic

Născută  la 19 martie 1986 la Bârlad.

Am fost crescută într-o familie care apreciază artele și ai cărei membri lucrează sau au lucrat în teatru. De mică am cochetat cu actoria. La patru ani mi-am făcut apariția pe scenă într-un spectacol de teatru alături de tatăl meu. Apoi, câțiva ani mai tarziu am mers la Clubul copiilor unde am făcut teatru de papuși, realizând roluri în spectacole cu care am caștigat premii.

Am urmat cursurile unui liceu vocațional chiar la prima clasă de teatru înființată în oraș, de care îmi amintesc cu drag pentru rolurile minunate dar și grele pe care le-am interpretat. Am absolvit facultatea de Arta actorului la Craiova, unde i-am avut ca profesori pe Natașa Raab, Remus Mărgineanu, Adrian Andone și Alexandru Boureanu. A fost o perioadă încărcată, pentru că încă din anul al doilea de facultate am avut colaborări cu Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova. Acolo am avut prilejul să întâlnesc actori valoroși ai acestei țări, care erau atât de darnici să ajute și pe mai tinerii colegi. Imediat după facultate m-am angajat la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea unde am jucat timp de cinci ani și timp de doi ani am urmat în paralel cursurile de master la Craiova. Apoi  m-am angajat la Teatrul Aureliu Manea din Turda, unde sunt și în prezent.

Dintre rolurile pe care le-am jucat menționez doar  pe cele mai dragi : Ala din Tango de Slawomir Mrozek, Cecily din Ce înseamnă să fii Onest, Anca din Napasta ,Vittoria din Îndrăgostiții din Ancona, Hippolita din Visul unei nopti de vară, Omul porc din Origini, Merciutkina din Un tragedian la Jubileu, precum și multe roluri în spectacolele pentru copii. Regiile spectacolelor în care am jucat sunt semnate de nume precum : Cornel Todea, George Ivașcu, Laszlo Vadas, Mihai Manuțiu, Horațiu Ioan Apan, Andrei Mihalache, Muriel Manea etc.

Am participat și la diferite workshop-uri conduse de :  Quinn Bauriedel „Clovn şi Melodrama”  ,  Mihai Măniuțiu, Alexandru Dabija, Petru Vutcărău, Ion Caramitru, Florin Fieroiu și Vlaicu Golcea, Györgyjakab Enikő, Ionuț Caras. De la ei am învățat diferite tehnici de lucru, precum și tipuri de costrucție și gândire a personajului.

Actoria este o meserie care te surprinde și te provoacă cu fiecare rol sau spectacol și este chiar mai mult decât atât: un mod de a trăi. Pe langă vocație și aptitudini este nevoie de multă rabdare, inspirație, toleranță și întelepciune. Am constatat recent că deși joc cu drag roluri care mi se potrivesc ca structură dramatică, cele care îmi oferă mai multă satisfacție sunt cele de compoziție. Sper să fac față cu success provocărilor care urmează și să ajung la peste 100 de  roluri în teatru.