Luna îndrăgostiților se sărbătorește la TNAMT

După cum v-ați obișnuit deja, fiecare început de lună aduce cu sine o întreagă listă de spectacole de teatru, fiecare ales cu grijă pentru toate categoriile de spectatori. Deși datorită contextului pandemic am fost nevoiți să reducem capacitatea sălilor de spectacol, ne desfășurăm în continuare activitatea cu mare bucurie, ne gândim cu optimism la momentul în care salile vor fi la fel ca înainte, întâlnirile dintre actori și spectatori vor fi cu zâmbetele la vedere.
În fiecare joi și sâmbătă avem pregătite spectacole pentru adulți, vinerea este rezervată tinerilor, iar duminica cei mici se întâlnesc cu personaje lor preferate. Dintre spectacolele din această lună amintim: S-a intamplat intr-o Joi, Băieți și fete, Inspectorul broaștelor, Îndrăgostiții din Ancona, Trix Show, Gelozie mon amour.
Pentru cei mici, pe lângă întâlnirile cu Scufița Roșie sau Cei trei purceluși, am pregătit și o surpriza, duminică, 13.februarie de la ora 11:00, un spectacol în premieră! Ursul păcălit de vulpe… din nou!, text Bianca Trifan, regia Luana Hagiu.
Informațiile complete despre fiecare spectacol vor fi încărcate treptat, astfel că pentru a fi la curent cu toate detaliile spectacolelor din această lună, vă invităm să ne urmăriți pe Facebook: https://www.facebook.com/teatruturda , instagram: @teatrulnationalturda, https://teatrulaureliumaneaturda.ro/ sau https://www.tomtix.ro/evenimente-teatrul-national-aureliu-manea-turda-62 .
*Preț spectacole adulți: 20 lei întreg, 15 lei redus (elevi, studenți, pensionari), spectacole copii: 10 lei. Prețurile nu se aplică pentru spectacolele în premieră.

Joi 3.02.2022
19.00 Tutun și praf de pușcă (pentru nervi
și oase)
#după un text de Nelu Ionescu
Regia: Filip Odangiu
Locație: Sala Studio

Vineri 4.02.2022
18.00 S-a intamplat intr-o Joi
#TeatruPentruAdolescenți
Regia: Laura Moldovan
Locație: Sala Studio

Sâmbătă 5.02.2022
19.00 Anatomia unui cuplu deschis
#după un text de Dario Fo și
Franca Rame
Regia: Elena Luana Hagiu
Locație: Sala Studio

Duminică 6.02.2022
11.00 Scufița Roșie
#spectacol pentru copii, adaptare
după Frații Grimm
Un spectacol de Cătălin Grigoraș și Marius Tuță
Locație: Sala Mare

Joi 10.02.2022
19.00 Gelozie mon amour
#de Tudor Popescu
Regia: Radu Botar
Locație: Sala Studio

Vineri 11.02.2022
18.00 Album de familie
(Eterna Întoarcere și Călătorie de iarnă)
#de Fredrik Brattberg
#TeatruPentruAdolescenți
Regia: Ioan Ardelean
Locație: Sala Studio

Sâmbătă 12.02.2022
19.00 Despre dragoste, teatru
și alte catastrofe
#de Călin Ciobotari
Regia: Antonella Cornici
Locație: Sala Studio

Duminică 13.02.2022
11.00 Ursul păcălit de vulpe… din nou! – PREMIERĂ
#spectacol pentru copii
#de Bianca Trifan
Regia: Elena Luana Hagiu
Locație: Sala Mare

Joi 17.02.2022
19.00 Băieți și fete
#de Willy Russell
Regia: Ovidiu Caița
Locație: Sala Studio

Vineri 18.02.2022
18.00 Băieți și fete
#TeatruPentruAdolescenți
#de Willy Russell
Regia: Ovidiu Caița
Locație: Sala Studio

Sâmbătă 19.02.2022
19.00 Inspectorul broaștelor
#de Victor Eftimiu
Regia: Muriel Manea-Jakab
Locație: Sala Mare

Duminică 20.02.2022
11.00 Cei trei purceluși
#spectacol pentru copii
#de Cătălin Grigoraș, după o idee de Van Gool
și Cris Nedea
Locație: Sala Mare

Joi 24.02.2022
19.00 Îndrăgostiții din Ancona
#adaptare de Radu Sas, după Vajda Katalin
Regia: Andrei Mihalache
Locație: Sala Mare

Vineri 25.02.2022
18.00 Conu Leonida față cu reacțiunea
#TeatruPentruAdolescenți
#de I.L. Caragiale
Regia: Muriel Manea-Jakab
Locație: Sala Studio

Sâmbătă 26.02.2022
19.00 Trix Show
#spectacol nonverbal
Regia și scenariul: Mihai Gruia Sandu
Locație: Sala Studio

Duminică 27.02.2022
11.00 Motanul Încălțat
#spectacol pentru copii
Regia: Alexandru Teodorescu
Locație: Sala Mare