TNAMT – Gânduri bune la final de an

Anul 2021 ne-a adus la Teatrul Național Aureliu Manea din Turda o mulțime de evenimente teatrale. Festivalurile, premierele, comediile, dramele, one man show-urile, spectacolele invitate, concertele, expozițiile, sutele de spectacole și miile de spectatori care au trecut pragul TNAM, au făcut din acest an atipic un an special.
Cele trei festivaluri organizate de naționalul turdean în 2021 au demonstrat că pasiunea pentru teatru este încă vie în sufletele oamenilor, dovadă fiind numărul mare de participanți la fiecare dintre acestea. La începutul lunii iunie a avut loc Festivalul Adolescenților. Deși organizat online, acesta a strâns un număr mare de vizionări, dar și peste 70 de tineri, elevi de liceu din mai multe orașe ale țării. Finalul lunii iunie și începutul lunii iulie au fost dedicate Festivalului Internațional de Teatru Turda, aflat la cea de-a V-a ediție. Acesta s-a desfășurat indoor, outdoor și online în peste 10 locații. Cele peste 80 de spectacole jucate în zece zile de festival au colorat orașul și i-au făcut pe cei prezenți să uite pentru o perioadă de vremurile dificile prin care trecem.
Odată cu venirea iernii a luat naștere Festivalul Poveștilor de Iarnă. Perioada 17 – 21 decembrie a fost dedicată spectacolelor cu tematică de Crăciun, timp în care cei mari și cei mici s-au bucurat de muzică, balet și teatru.
„Un an spectaculos în care minunata echipă a TNAMT a dovedit că este creativă și că are resurse. Un an 2021 cu trei festivaluri, cu peste zece spectacole în premieră, cu sute de spectatori, cu mii de copii în sala de teatru, cu zeci de mii de amintiri de la repetiții și din spectacole, cu energie pozitivă și cu poftă de viață. Îmi doresc și ne dorim cu toții o comunitate sănătoasă și educată! La mulți ani dragi colegi, la mulți ani dragi spectatori, vă doresc un An Nou cu bucurie, prosperitate și sănătate din belșug !!!” a spus Cătălin Grigoraș manager TNAMT